Bătrâna chitară

Am luat chitara din colț; în ultimul an a stat acolo, ascunsă după un scaun cu spătar  încărcat cu diverse. Uneori o priveam, alteori doar mă gândeam să o iau și să încerc să cânt. Cred că este o legătură cu trecutul, imboldul care m-a făcut să scot cutia dezacordată din pachetul lăsat să aștepte în colțul camerei. Ce anume vrea de la mine? Și de ce am adus-o aici? Nostalgie sau lucruri neterminate? Trebuie să aflu, să îmi amintesc sau să conștientizez ceva?

Nu a fost a mea. Chitara a mai fost pe la mine, dar n-a fost a mea…

Am desfăcut ambalajul și mi-am trecut degetele peste corzi, atingându-le ușor; era dezacordată, așa cum mă așteptam, ținând cont că nu a fost deranjată timp de peste douăzeci de ani…O priveam și mă întrebam cum se acordează; am uitat mai multe decât îmi propusesem să uit; tot bâjbâind și testând mi-am amintit. De-ar fi așa ușor să mă acordez și eu..

Apoi, am încercat să găsesc câteva din armoniile vechi, măcar una din cele pe care le-am cântat cândva. Am trecut prin acorduri și dezacorduri ani în șir; când credeam că totul era melodios și uitam să mai ascult muzica, sunetele se schimbau imperceptibil, dar eu nu observam, concentrat pe ceea ce credeam că era important; pierdeam esențialul, încercând să vânez partea frumoasă. Privesc chitara ce așteaptă cuminte pe picior și ajung la concluzia că am îndeplinit cerința acelor timpuri: am uitat! Mi-am dorit să o fac, teoretic  mai punctual, dar a ieșit puțin mai altfel.   Nu m-a  interesat să uit și celelalte lucruri, cam tot ce trăisem în acea perioadă..mi-am resetat creierul și mi-am blocat sentimentele sau amintirea lor, fără remușcări, de vreo patru ori până acum; de fiecare dată dornic să uit,  să nu mai simt durere, să nu mai regret. Încercam cu disperare să-mi pun ca țel trăitul fără regrete, încercam să mă ancorez în acel prezent desenat în fugă, să-i creez/descopăr partea frumoasă, smulgând trecutul, alungând amintirile, schițând vag și neglijent un viitor fantasmagoric, chinuindu-mă să-l mai îndrept uneori, când îmi mai aduceam aminte…După prima resetare mi-am promis să nu mă mai atașez, să nu mai permit să mă îndrăgostesc de nimeni și nimic, pentru că ajungeam la suferință. Era cumplită, extremă și insuportabilă. Nu mai voiam să sufăr…bifat! Cu a doua a fost mai ușor; a treia, floare la ureche! Poate este păcat că am îndeplinit promisiunea asta, poate nu. Timpul va clarifica dilema, la un moment dat. Teoretic, se poate spune că n-am trăit în acei ani cât am fost pe BLOCK , totuși am supraviețuit prin ei, aprofundând încercările scoase în cale, survolând bucuriile. Așa că vechea chitară îmi amintește vag de lucruri ce nu mai știu să le fac, de sentimente ce se agață de mine în încercarea de a mă readuce acolo de unde, cândva, am ales să plec.

Am pus chitara cu corzile în sus, pe covor. Am descoperit uimit numele meu pe ea, în câteva locuri trecut. Uitasem… O senzație nedefinită de parcă ceva ascuns mă urmărește atent, așteptând să-mi dau seama de un lucru ce se încăpățânează să nu se arate. Aștept să iasă…alung gândul întinzând mâna spre chitară, atingând corzile. Trezite, scot sunete anapoda, ce seamănă cu strigăte uimite, înfundate, din gura rotundă ce se cască în cutie, sub corzi. O amuțesc împachetând-o și redându-i locul, în colțul camerei.

Reclame

Publicat de

marcume

Ce-și face omul, cu mâna lui, se numește "manipulare personalizată"!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s